joi, 4 ianuarie 2024

Concertul de Anul Nou al Filarmonicii din Viena. Reluare astăzi pe TVR2.

Concertul de Anul Nou al Orchestrei Filarmonicii din Viena va fi reluat astăzi pe TVR2, în intervalul orar 20:00 - 22:15, din impunătoarea Sală de Aur de la Musikverein.

Frenezia valsurilor și polcilor familiei Strauss și a contemporanilor săi va putea fi urmărită sub bagheta lui Christian Thielemann.

Dirijorul german, director general al Staatsoper Unter den Linden Berlin, dirijor principal al Staatskapelle Dresden și unul dintre invitații Festivalului Internațional George Enescu în 2015, se va afla pentru a doua oară la pupitrul filarmonicii vieneze pentru tradiționalul concert de început de an, după ediția din 2019.

Șeful de orchestră în vârstă de 64 de ani va conduce un program cu lucrări de Johann, Eduard, Josef și Johann Strauss senior, dar și creații compuse de alți vienezi îndrăgostiți de vals: Karl Komzák, Joseph Hellmesberger, Carl Michael Ziehrer Wiener și Hans Christian Lumbye. Pentru că lumea muzicală va aniversa 200 de ani de la nașterea lui Anton Bruckner în 2024, Christian Thielemann va aduce în premieră absolută în programul Concertului de Anul Nou un cadril din creația marelui simfonist austriac.

Mult așteptatele momente dansante ale Baletului de Stat vienez se vor desfășura în decorul fascinant de la Kaiservilla Bad Ischl, viitoarea Capitală Culturală Europeană Bad Ischl Salzkammergut, dar și la castelul renascentist Rosenburg, în coregrafia italianului Davide Bombana și în costumele create de designerul austriac Susane Bisovsky.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

catenapascupas.ro

Postări populare

gameology.ro/