Au ceva in comun povestile cu vinul? Ce fel de povesti sunt?

Povestea se naste din inspiratie si experienta, din preaplinul vietii sau mirarile existentei. Nu poate scrie povesti un om sarac sufleteste, doar preaplinul inimii lui poate naste alte vieti, alte destine, alt rod. Un scriitor trudeste sa dea viata fiecarei trairi, sa ne convinga de veridicitatea fiecarei emotii, sa ne faca partasi la gandul, fapta si cuvantul fiecarui personaj. Povestea este rodul, este darul pe care ni-l ofera scriitorul dupa ce a dat chip, sentimente, emotii unor oameni, a dat viata unor intamplari ce ne surprind, ne bucura, ne sperie sau ne infurie. Placerea de a citi continua ca o poveste fara sfarsit.

Si vinul trece printr-o grea si de durata truda. De la vrejul de vita de vie aparent fara viata, purtat cu migala si grija de mesteri priceputi, ajunge sa prinda rod si sa creasca in valoare prin struguri grei in care se aduna belsug de gust. Culesul e o sarbatoare, dar si rasplata muncii, dupa care boabele care au adunat arome sunt zdrobite, stoarse de ultima picatura de licoare. Chinul facerii are nevoie de timp de asezare, de rostuire a gustului, de impacare intre arome si tarie. Cand s-a rotunjit, ca o poveste cu inceput si sfarsit, si vinul poate incepe sa depene povestea lui, oferind bucurie. Povestea vinului poate fi ca un basm din 1001 de nopti.

Ce fel de povesti sunt?

Povestile sunt ca oamenii: tandre, calde, prietenoase, vesele, cu final pozitiv, cu teme moralizatoare sau invataminte de neuitat. Ne pun pe ganduri povestile dramatice sau cele cu suspans, cu final imprevizibil sau cu invitatia si povestea continua. Povestile pot fi felii de viata, atat de realist desenate incat sa ni se para ca noi am fost personaje sau cineva foarte cunoscut. Povestile, cand sunt scrise cu har, sunt ca filmele: vezi cum se oglindeste soarele in ochii iubitei, auzi cum misca in iarba un guster, simti cum vantul poarta in zbor puful de papadie si cum infloreste zambetul pe fata sau se aduna lacrima in coltul ochilor.

Arta de a-i imbraca, de a-i descrie, de a le face intelese gesturile, vorbele, tacerile este a doua viata a scriitorului, care mai “naste” o poveste, si inca una, pana ce ajunge sa aiba fii si fiice cat cei de la inceputul lumii. De aceea cred ca se spune: cate vieti citesti, atatea vieti traiesti!